SUMAR

STAS SR ISO 9 TRANSLITERAŢIA CARACTERELOR CHIRILICE SLAVE ÎN CARACTERE LATINE

MIHAI CIMPOI. POETUL ŞI TIMPUL FĂRĂ NUME

ION CIOCANU. O INIMĂ CE RÂDE ŞI PLÂNGE ÎN CUVINTE

ION HADÂRCĂ. POEZIA LUI VASILE ROMANCIUC SAU RE-CITIRI ONIRICE PE RUNE ANCESTRALE

MIHAI DOLGAN. LIRICA LUI VASILE ROMANCIUC

ION ROŞIORU. MARELE PUSTIU INVIZIBIL

ARCADIE SUCEVEANU. MIMOZA ŞI OŢELUL DE DAMASC

 

TABEL CRONOLOGIC

 

OPERA

POEZIE

În volume aparte

În culegeri şi publicaţii periodice

PUBLICISTICĂ

TEXTE PENTRU CÂNTECE

 

VASILE ROMANCIUC — TRADUCĂTOR

 

VASILE ROMANCIUC — ALCĂTUITOR

 

REFERINŢE CRITICE

Recenzii

Dedicaţii

Bibliografii

 

DIN FONOTECA COMPANIEI PUBLICE "TELERADIO-MOLDOVA"

 

 

     acad. Mihai Cimpoi

POETUL ŞI TIMPUL FĂRĂ NUME

Vasile Romanciuc e copilul scos din leagănul matern şi aruncat în plină sau — mai bine zis — în falsă civilizaţie. Un timp fără nume, o lume mecanică, „împăiată", butaforică, din care a dispărut viul, îl întâmpină rece, cu oglinzi mate, cu fum dens, cu icoane împăienjenite, cu măşti pe obrazul oamenilor care se nasc deja mascaţi.

E un sentiment general de preatârziu, în care câte o stea cade în neştire, de toarcere de nisip al deşerturilor în clepsidra noastră, de cioplit grăbit de lemn — cineva, zice poetul, face crucea pe care Iisus „sus pe Golgota urmează s-o suie".

Se apelează la o analogizare alegorică permanentă între o toamnă tristă şi o stare apocaliptică a lumii, frunzele asemănându-se cu măştile, gândurile cu coşmarurile. Urechea prinde cadenţe surde de ceasuri, curgeri de nisip în clepsidre, fine ţeseri de păienjeniş, întoarceri de piatră de moară, zvon de lire sterline.

Timpul e mandarinul simţurilor şi viziunilor, relativizându-le, secătuindu-le, îngheţându-le, într-un cuvânt, devitalizându-le: „Clipă grea. Veac uituc. Timp acerb. / Speranţele doar ni-s stăpâne. / Aproape ca-n vechiul proverb, / Guvernele trec, ţara rămâne..."

Viziunea, colorată social şi istoric, devine nevrotică, bacoviană, apocaliptică: „Timp răblăgit, obosit, / viaţa de noi parc-ar vrea să se scuture — / sunt un sentimental rătăcit / printre computere. / Lacrimogenule, -mi zic, ai auzit / cea mai tristă veste din tristul nostru oraş — / astăzi, astăzi a fost găsit / primul câine sinucigaş". (Mai văd, mai aud, mai înţeleg).

Poetul conjugă, în fond, neputincios verbul a fi la prezent, trecut, viitor şi mai-mult-ca-perfectul...

Sunt în această carte momente sentimentale exprimate într-o nouă recuzită impresionist-simbolistă şi tâlcuri moralizatoare concentrate în precepte.

Ca şi în „Citirea proverbelor", Vasile Romanciuc, rătăcitul într-un univers întors pe dos, face figură de poet gnomic, operând cu sentinţe şi apologuri după principiul cioranian: „Rugăciunile refulate irump în sarcasme". 

(Referinţă la cartea „Un timp fără nume")