Atentie! Versiunea veche a site-ului poate fi accesată aici

Biblioteca Naţională pentru Copii "Ion Creangă" este principala bibliotecă pentru copii din Republica Moldova, care conservă şi valorifică repertoriul naţional de publicaţii pentru copii şi adolescenţi, exercită funcţia de centru naţional de informare şi documentare în domeniul literaturii pentru copii, contribuie la educarea şi formarea tinerei generaţii prin oferirea accesului la patrimoniul cultural naţional şi universal, la surse şi tehnologii informaţionale moderne, la servicii, programe şi activităţi informativ-culturale, asigură coordonarea şi cooperarea activităţii bibliotecilor ce servesc copii la nivel naţional şi internaţional.

Biblioteca este destinată copiilor de la vârsta preşcolară pâna la 16 ani, părinţilor acestora, cadrelor didactice, specialiştilor în domeniul cărţii pentru copii, educaţiei şi dezvoltării copiilor. Condiţiile de acces a beneficiarilor în Bibliotecă, la fondul de documente şi la serviciile Bibliotecii sunt expuse în Regulamentul serviciilor pentru public.

Biblioteca deține o colecție enciclopedică de 244084 documente pe diferite suporturi. 65,3% din colecție sunt documente în limba română.

În anul 2023 au frecventat biblioteca 15097 utilizatori. Numărul de vizite a constituit 109057, împrumutul de documente – 373777 ex.

Biblioteca oferă servicii pentru diverse categorii de utilizatori, promovează lectura prin intermediul unor programe, evenimente (Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, Concursul republican de lectură „La izvoarele înțelepciunii”, Campania Națională „BiblioMobilizarea Pro Lectura”, Campania Națională „Să citim împreună!”, Festivalul „Zilele Creangă”, Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, diverse concursuri de lectură și creație, cluburi, cenacluri.

Funcţionarea eficientă a Bibliotecii este asigurată de o echipa inteligentă, profesionistă şi performantă, care respectă standardele înalte ale eticii bibliotecare, acţionează rapid la actualizarea tehnologiilor moderne, la îmbunătăţirea serviciilor către utilizatori.

Calendar Evenimente

  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Du
  •  
  •  
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 141
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • 19
  • 20
  • 21
  • 22
  • 23
  • 24
  • 25
  • 26
  • 27
  • 28
  • 29
  • 30
  •  
  •  
  •  
Vezi agenda completă

Program pentru public

Luni - Vineri

09:00 - 18:00

Sâmbătă

închis

Duminică (vara închis)

10:00 - 17:00