Atentie! Versiunea veche a site-ului poate fi accesată aici



REGULAMENT

DE ORGANIZARE A CAMPANIEI NAŢIONALE

DE PROMOVARE A LECTURII

„SĂ CITIM ÎMPREUNĂ!”

 

Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”, în colaborare

cu scriitorii, editorii, ilustratorii de carte, bibliotecile publice din republică organizează

 

Campania Naţională de promovare a lecturii „Să citim împreună!”

 

Campania se desfăşoară pe întreg teritoriul republicii şi are ca scop atragerea copiilor şi adolescenţilor la lectură, promovarea cărţilor valoroase ale autorilor autohtoni, încurajarea lecturilor în familie.

Organizatorii selectează şi propun pentru lectură în cadrul campaniei unul sau mai multe titluri de carte, selectate în corespundere cu unele dintre următoarele criterii:

  • atractivitatea, actualitatea temei;
  • originalitatea stilului, conţinutului;
  • valoarea cognitivă, educativă, estetică;
  • conţinut accesibil copiilor şi adolescenţilor;
  • referinţe în presă, premii, menţiuni în cadrul unor saloane de carte, concursuri literare ş.a.

Pentru desfăşurarea cu succes a campaniei, bibliotecile publice îşi vor completa colecţiile (prin achiziţie, donaţii) cu un număr suficient de exemplare ale titlurilor propuse pentru lectură. Atunci când va fi posibil, Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” va repartiza bibliotecilor publice raionale (municipale, orăşeneşti) un anumit număr de exemplare oferite ca donaţie de către autori sau edituri.

În dependenţă de numărul exemplarelor disponibile, bibliotecile raionale pot face donaţii bibliotecilor publice din raion sau pot oferi, prin sistemul împrumutului interbibliotecar, un anumit număr de exemplare pentru a fi citite în bibliotecile din localităţile raionului.

 

Pentru Campania Naţională „Să citim împreună!”

în 2023 sunt propuse cărțile:

 

  • Viorica Covalschi. Alice și războiul culorilor

(Chișinău, Editura Prut Internațional, 2022)

 

  • Aurelian Silvestru. Copilul înțelept

(Chișinău, Editura Prut Internațional, 2022)

 

  • Dumitru Crudu. Ora cinci și șapte minute

(București, Editura Humanitas, 2022)

 

Campania se va desfăşura în perioada februarie – decembrie 2023 şi va implica copii de vârsta 7-10 ani pentru lectura cărții Alice și războiul culorilor de Viorica Covalschi, copii de  vârsta 11-14 ani pentru lectura cărții Copilul înțelept de Aurelian Silvestru, adolescenți de vârsta 17-18 ani pentru lectura cărții Ora cinci și șapte minute de Dumitru Crudu, precum și adulți (părinți, bunici, cadre didactice, bibliotecari).

Bibliotecile vor organiza pe parcursul anului promovarea şi lectura cărţilor recomandate, utilizând diverse forme de activitate: lecturi individuale sau lecturi publice, lecturi comentate,  întâlniri cu autorii, discuţii, dezbateri, conferinţe, acţiuni teatralizate, concursuri de creaţie inspirate din lectura cărţilor respective etc.

În perioada octombrie – noiembrie 2023 bibliotecile publice raionale/municipale/ orăşeneşti vor organiza activităţi de totalizare la nivel de raion/municipiu/oraş. Cei mai activi cititori vor fi delegaţi la Conferinţa republicană de totalizare, care va avea loc la Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”, în decembrie 2023.

 

Informaţii suplimentare la tel. (022) 00 95 35

(BNC „Ion Creangă”, Secția Dezvoltare în biblioteconomie și știința informării)

Calendar Evenimente

  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Du
  •  
  •  
  • 11
  • 21
  • 31
  • 41
  • 51
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 141
  • 15
  • 16
  • 171
  • 18
  • 19
  • 20
  • 21
  • 22
  • 23
  • 24
  • 25
  • 26
  • 27
  • 28
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Vezi agenda completă

Program pentru public

Luni - Vineri

09:00 - 18:00

Sâmbătă

închis

Duminică (vara închis)

10:00 - 17:00