Atentie! Versiunea veche a site-ului poate fi accesată aici

REGULAMENT
DE ORGANIZARE A CAMPANIEI NAŢIONALE
DE PROMOVARE A LECTURII
„SĂ CITIM ÎMPREUNĂ!”
 

Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”, în colaborare

cu scriitorii, editorii, ilustratorii de carte, bibliotecile publice din republică organizează

Campania Naţională de promovare a lecturii „Să citim împreună!”

Campania se desfăşoară pe întreg teritoriul republicii şi are ca scop atragerea copiilor şi adolescenţilor la lectură, promovarea cărţilor valoroase ale autorilor autohtoni, încurajarea lecturilor în familie.

Organizatorii selectează şi propun pentru lectură în cadrul campaniei unul sau mai multe titluri de carte, selectate în corespundere cu unele dintre următoarele criterii:

  • atractivitatea, actualitatea temei;
  • originalitatea stilului, conţinutului;
  • valoarea cognitivă, educativă, estetică;
  • conţinut accesibil copiilor şi adolescenţilor;
  • referinţe în presă, premii, menţiuni în cadrul unor saloane de carte, concursuri literare ş.a.

Pentru desfăşurarea cu succes a campaniei, bibliotecile publice îşi vor completa colecţiile (prin achiziţie, donaţii) cu un număr suficient de exemplare ale titlurilor propuse pentru lectură. Atunci când va fi posibil, Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” va repartiza bibliotecilor publice raionale (municipale, orăşeneşti) un anumit număr de exemplare oferite ca donaţie de către autori sau edituri.

În dependenţă de numărul exemplarelor disponibile, bibliotecile raionale pot face donaţii bibliotecilor publice din raion sau pot oferi, prin sistemul împrumutului interbibliotecar, un anumit număr de exemplare pentru a fi citite în bibliotecile din localităţile raionului.

Pentru Campania Naţională „Să citim împreună!”

în 2022 sunt propuse cărțile:

  • Iulian Filip. Pâine de la iepure

(Chișinău, Editura Prut Internațional, 2020)

  • Irina Nechit. Trei zile cu Zuza

(Chișinău, Editura Univers Educațional, 2021)

Campania se va desfăşura în perioada februarie – decembrie 2022 şi va implica elevi din ciclul primar, gimnazial (clasele V-VI), precum și adulți (părinți, bunici, cadre didactice, bibliotecari)

Bibliotecile vor organiza pe parcursul anului promovarea şi lectura cărţilor recomandate, utilizând diverse forme de activitate: lecturi individuale sau lecturi publice, lecturi comentate,  întâlniri cu autorii, discuţii, dezbateri, conferinţe, acţiuni teatralizate, concursuri de creaţie inspirate din lectura cărţilor respective etc.

În perioada octombrie – noiembrie 2022 bibliotecile publice raionale/municipale/ orăşeneşti vor organiza activităţi de totalizare la nivel de raion/municipiu/oraş. Cei mai activi cititori vor fi delegaţi la Conferinţa republicană de totalizare, care va avea loc la Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”, în decembrie 2022.

Informaţii suplimentare la tel. (022) 00 95 35

(BNC „Ion Creangă”, Secția Dezvoltare în biblioteconomie și știința informării)

Calendar Evenimente

  • Lu
  • Ma
  • Mi
  • Jo
  • Vi
  • Du
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • 19
  • 20
  • 21
  • 22
  • 23
  • 24
  • 25
  • 26
  • 27
  • 28
  • 29
  • 30
  • 31
  •  
  •  
  •  
  •  
Vezi agenda completă

Program pentru public

Luni - Vineri

09:00 - 18:00

Sâmbătă

închis

Duminică (vara închis)

10:00 - 17:00